Prin viata fiecaruia dintre noi au trecut persoane care cu siguranta ne-au schimbat viata , care si-au pus amprenta asupra sufletului nostru. Oamenii dragi care ne-au indrumat pasii spre lumea asta mare si care nu au incetat sa creada in noi atuunci cand restul ne intorceau spatele. Poate fi vorba de un profesor, un prieten foarte bun, parintii sau un iubit. Persoane care ne-au ridicat moralul, care ne-au sters lacrimile, ne-au tinut in brate si au soptit cuvinte care ne-au indulcit ziua si ne-au furat un zambet.
Cu siguranta ca parintii ne sustin si ne iubesc neconditionat si mereu vom fi speciali in ochii lor...pana la urma orice am decide sa facem in viata ramanem tot copilul lor...ne ajuta sa ne croim un drum in viata si sunt in stare sa isi dea si sufletul pentru noi . Mai exista pe langa parintii , daca ai norocul sa intalnesti si alti oameni care sa te ajute neconditionat , te sprijina in tot ceea ce faci si sunt langa tine si la bine si la rau.
Eu, multumesc lui Dumnezeu am avut norocul sa intalnesc si astfel de oamenii...oamenii care mi-au sters lacrimi de durere sau de fericire, care au crezut in mine atunci cand nimeni nu mai credea si care a stat langa mine si cand mi-a fost bine dar si la rau.
Imi aduc cu muuult drag aminte de doamna invatatoare, un om extrem de frumos atat in interior cat si in exterior. Parea o femeie extrem de serioasa si care reusea sa ne aseze in banci dintr-o singura privire, insa sub tot acest aspect se afla un suflet cald si o voce blanda. Dansa nu a putut avea copii asa ca noi toti eram copii ei. Si-a dedicat intreaga existenta in a-i "creste" pe toti elevii care i-au trecut pragul. Desi eram 28 in clasa fiecaruia dintre noi ii acorda aceiasi atentie. Datorita ei si lui buni mai tarziu am prins dragul lecturii, m-a facut sa imi doresc cat mai mult de la mine...sa nu incetez niciodata sa ma uimesc cu cat de mult pot face. E un om extraordinar care va ramanemereu in sufletul elevilor sai.
Mai tarziu am avut parte sa cunosc oameni care mi-au cucerit sufletulsi mi-au castigat increderea. Pe prietena mea cea buna o cunosc de 10 ani si cred ca o cunosc eu mai bine decat se cunoaste ea. Ne-am asezat amndoua in aceeasi banca intr-o zi de toamna si am devenit colege de "suferinta":). E o persoana minunata ,care m-a invatat sa ma iubesc asa cum sunt eu, ma invatat sa spun si NU din cand in cand fiindca nu strica, sa ma ridic de jos atunci cand simteam ca m-au lasat toate puterile si care ma iubeste si astazi ca si in prima zi in care ne-am cunoscut. Dupa patru ani parcursi in acelasi colegiu , ne-am asezat din nou in aceeasi banca si la Facultate.
Suntem asa diferite in multe privinte: -ea e incapatanata, eu las mereu de la mine; -ea are doar 2 viteze: incet si foarte incet, eu am 200 de cai putere, -ea intarzie mereu. eu sunt mereu punctuala, -ea face lucrurile din timp, eu las totul pe ultima suta de metri; -ea bea cafea, eu nu suport gustul cafelei; -ea uraste singuratatea, mie imi place sa fiu singura din cand in cand doar cu gandurile mele si lista continua si cu toate astea tot o iubesc si ii multumesc in fiecare zi ca exista : )
Intr-o zi, la usa unei batrane bate un domn, elegant imbracat , cu un aspirator in mana. Nici nu apuca batrana sa deschida ca tipul incepe:
